înclina
română
Etimologie
Din franceză incliner < latină inclinare.
Pronunție
- AFI: /ɨn.kli'na/
Verb
| Conjugarea verbului (se) înclina | |
| Infinitiv | a (se) înclina |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
(mă) înclin |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să (se) încline |
| Participiu | înclinat |
| Conjugare | I |
- (v.refl. și tranz.) a (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca.
- (v.refl.) a face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina.
- (v.refl. fig.) (despre soare) a coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit.
- Soarele înclină spre asfințit.
- (v.refl. fig.) a se declara convins; a admite, a accepta.
- (v.intranz.) (fig.) a fi dispus să...
- a se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca.
- Mă înclin spre muzică.
- (v.refl. recipr.) (fig.) (înv.) a avea legături de dragoste cu cineva.
Sinonime
- 1: (se) apleca, (se) pleca, (se) povârni
- 2: (se) pleca, (se) închina, (se) prosterna
- 3: apune, coborî
- 4: admite, accepta
Antonime
- (se) îndrepta
Cuvinte derivate
Traduceri
a (se) apleca (în jos sau într-o parte)
|
a se pleca în fața cuiva)
|
|