îngâmfare
română
Etimologie
Pronunție
- AFI: /ɨn.gɨm'fa.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului îngâmfare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | îngâmfare | îngâmfări |
| Articulat | îngâmfarea | îngâmfările |
| Genitiv-Dativ | îngâmfării | îngâmfărilor |
| Vocativ | ' | ' |
- atitudine de încredere exagerată în propriile sale însușiri.
- Îngâmfarea lui este cu totul neîntemeiată.
Sinonime
- aroganță, fală, fudulie, grandomanie, infatuare, împăunare, înfumurare, megalomanie, mândrie, orgoliu, pretenții (pl.), semeție, trufie, vanitate, (livr.) fatuitate, morgă, prezumție, prezumțiozitate, suficiență, (rar) superbie, țanțoșie, (înv. și pop.) măreție, mărire, (pop. și fam.) ifos, țâfnă, (reg.) făloșenie, făloșie, (înv.) fălnicie, laudă, mărie, mărime, mândrețe, pohfală, preaînălțare, preaînălțime, semețire, trufă, trufășie, zădărnicie
Antonime
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
trufie, orgoliu
|
|