înmatricula

română

Etimologie

Din franceză immatriculer < latină immatriculare.

Pronunție

• AFI: /ɨn.ma.tri.ku'la/

Verb

Conjugarea verbului (se) înmatricula
Infinitiv	a (se) înmatricula
Indicativ prezent pers. 1 sg.	(mă) înmatriculez
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să (se) înmatriculeze
Participiu	înmatriculat
Conjugare	I

1. (v.tranz. și refl.) a (se) înscrie, a (se) trece într-o matricolă; a matricula.

Cuvinte derivate

• reînmatricula
• înmatriculare

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• culminărița
• antimăluric

Referințe

• DEX '98 via DEX online