română

Etimologie

Din franceză articuler < latină articulare.

Pronunție

  • AFI: /ar.ti.ku'la/


Verb


Conjugarea verbului
(se) articula
Infinitiv a (se) articula
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) articulez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) articuleze
Participiu articulat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire.
    Nu articulezi corect.
  2. (v.tranz.) a pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui.
  3. (v.refl.) a se lega prin articulații.
    Locul unde se articulează un os.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe