călător
română
Etimologie
Din cale + sufixul -ător. Origine disputată.
Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi o derivație normală de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală derivată de la acest cuvânt. Ideea de „călătorie” era strâns legată de cea de „a călări”, confer germană reisen și reiten. Dacă presupunem că latină caballus a format aceeași derivație ca equus, verbul *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept derivarea cuvântul călător „persoană care merge călare”" și, mai târziu, „persoană care călătorește”.
Pronunție
- AFI: /kə.ləˈtor/
Substantiv
| Declinarea substantivului călător | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | călător | călători |
| Articulat | călătorul | călătorii |
| Genitiv-Dativ | călătorului | călătorilor |
| Vocativ | călătorule | călătorilor |
- persoană care călătorește, care se află în călătorie.
- Un călător obosit de drum.
- Un călător întârziat trecea strada.
Sinonime
Cuvinte derivate
Cuvinte apropiate
Traduceri
persoană care călătorește
|
|
Adjectiv
| Declinarea adjectivului călător | ||
| Singular | Plural | |
| Masculin | călător | călători |
| Feminin | călătoare | călătoare |
| Neutru | călător | călătoare |
- care călătorește, care se află în călătorie.
- (despre popoare) nomad.
- (despre păsări) care pleacă iarna în țări mai calde.
- (fig.) care trece repede.
Sinonime
Traduceri
care este în călătorie