Un chibrit aprins

română

Etimologie

Din turcă kibrit („sulf”). Cuvânt de origine arabă sau persană.

Invenția datează aproximativ din 1830; prima fabrică română din 1879 (din 1886, monopol de Stat). Însă cuvântul circula înainte, la începutul sec. XIX, ca turcism, cu accepția „ardoare, mânie”.

Pronunție

  • AFI: /kiˈbrit/


Substantiv


Declinarea substantivului
chibrit
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ chibrit chibrituri
Articulat chibritul chibriturile
Genitiv-Dativ chibritului chibriturilor
Vocativ ' '
  1. bețișor de lemn având la un capăt o gămălie din material ușor inflamabil, care se aprinde prin frecare, folosit pentru a face focul, a aprinde țigara etc.; p. ext. cutie care conține asemenea bețișoare.
    A aprins un chibrit.
  2. (fam.) (șc.) nota unu.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe