confirma

română

Etimologie

Din franceză confirmer < latină confirmare.

Pronunție

• AFI: /kon.firˈma/

Verb

Conjugarea verbului confirma
Infinitiv	a confirma
Indicativ prezent pers. 1 sg.	confirm
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să confirme
Participiu	confirmat
Conjugare	I

1. (v.tranz.) a recunoaște justețea unei afirmații făcute de altcineva mai înainte; a atesta, a mărturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a întări o ipoteză, o afirmație etc.
2. (v.tranz.) (jur.) a renunța la dreptul de a cere anularea unui act juridic, căruia îi recunoaște astfel efectele juridice.
3. (v.tranz.) a întări hotărârea, sentința unei instanțe inferioare prin aprobare.
4. (v.tranz.) a definitiva pe cineva într-o situație.
5. (v.tranz.) (în biserica catolică) a oficia ritualul confirmației.

Cuvinte derivate

• confirmare
• confirmativ
• confirmație

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• cromafin

Referințe

• DEX '98 via DEX online