Etimologie

Din maghiară kurjantó („crainic”) (Drăganu, RF, II, 74; Dacor., V, 896).

Pronunție

  • AFI: /ko.rinˈtew/


Substantiv


Declinarea substantivului
corinteu
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ corinteu corintei
Articulat corinteul corinteii
Genitiv-Dativ corinteului corinteilor
Vocativ corinteule corinteilor
  1. (maghiarism reg.) persoană care spune chiuiturile la o nuntă.


Traduceri

Anagrame

Referințe