curte
română
Etimologie
Din latină *curtis (= cohors, cohortis), cu unele sensuri după franceză cour.
Pronunție
- AFI: /'kur.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului curte | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | curte | curți |
| Articulat | curtea | curțile |
| Genitiv-Dativ | curții | curților |
| Vocativ | curte | curților |
- spațiu (împrejmuit) în jurul unei clădiri, al unei gospodării etc. care ține de această clădire, gospodărie etc.; ogradă.
- (în trecut) locuința de la țară a moșierului; conac; totalitatea acareturilor împreună cu această locuință.
- palatul de reședință al unui suveran; (înv.) reședința întărită a domnitorului și a boierilor, unde se refugia și populația în timpul războaielor.
- totalitatea persoanelor cu funcții înalte la palatul unui suveran; suita unui suveran sau a membrilor familiei sale.
- (cu determinări; în trecut) numele unor instanțe (superioare) judecătorești și administrative.
- Curtea de casație.
- Curtea de apel.
- Curtea de juri.
- totalitatea membrilor unor astfel de instanțe.
- omagiu măgulitor adresat unei femei în semn de afecțiune, spre a-i câștiga favoarea, simpatia, dragostea.
Cuvinte derivate
Locuțiuni
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online