Variante de scriere Vezi și : forță

română

Etimologie

Din franceză forcer < latină fortiare. Confer italiană forzare.

Pronunție


Verb


Conjugarea verbului
(se) forța
Infinitiv a (se) forța
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) forțez
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) forțeze
Participiu forțat
Conjugare I
  1. (v.tranz.) a determina cu forța pe cineva la ceva; a sili, a constrânge, a obliga.
    Nu te forțez dacă nu vrei.
  2. (v.refl.) a-și da osteneala, a se strădui, a face un efort.
  3. a mânui cu violență un mecanism, o închizătoare etc., deteriorându-le din nepricepere, nerăbdare, intenții frauduloase etc.; a sfărâma, a sparge.
  4. a supune la un efort prea mare o mașină, un animal etc.
  5. (mil.) a trece peste un obstacol în ciuda rezistenței opuse de inamic.
    Forța râul.

Sinonime

Cuvinte derivate

Expresii

  • A forța ușa cuiva = a intra cu sila în casa cuiva
  • A forța (cuiva) mâna = a constrânge (pe cineva) să facă ceva
  • A forța nota = a întrece măsura în comportarea față de cineva; a exagera


Traduceri

Etimologie

Din forță.

Pronunție

  • AFI: /ˈfor.ʦa/


Substantiv

  1. forma de singular articulat pentru forță.

Referințe