inel
română
Etimologie
Din latină anellus.
Pronunție
- AFI: /iˈnel/
Substantiv
| Declinarea substantivului inel | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | inel | inele |
| Articulat | inelul | inelele |
| Genitiv-Dativ | inelului | inelelor |
| Vocativ | inelule | inelelor |
- cerc mic de metal (prețios, cu pietre scumpe) care se poartă ca podoabă pe deget.
- obiect în formă de cerc, având diverse întrebuințări practice; verigă, belciug.
- (la pl.) aparat de gimnastică format din două cercuri atârnate fiecare de câte o frânghie la o anumită distanță de pământ și la care gimnastul execută exerciții ținându-se de ele; (p.ext.) probă sportivă care se execută la acest aparat.
- arteră de circulație, cu traseu circular sau poligonal, care înconjură o localitate și leagă capetele șoselelor exterioare care conduc la această localitate.
- (la pl.) zone inelare concentrice care se observă într-o secțiune transversală făcută în tulpina sau rădăcina plantelor lemnoase și care indică vârsta acestora și creșterea lor în grosime.
- striuri concentrice pe solzii, operculele și alte formații osoase ale peștilor, care permit evaluarea vârstei acestora.
- fiecare dintre segmentele din care este alcătuit corpul unor viermi.
Cuvinte derivate
Cuvinte compuse
Expresii
- Tras (ca) prin (tr-un) inel = cu talia subțire; zvelt
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online