invoca
română
Etimologie
Din franceză invoquer < latină invocare.
Pronunție
- AFI: /in.vo'ka/
Verb
| Conjugarea verbului invoca | |
| Infinitiv | a invoca |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
invoc |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să invoce |
| Participiu | invocat |
| Conjugare | I |
- (v.tranz.) a chema în ajutor (mai ales o divinitate).
- (v.tranz.) a cita ceva în favoarea sa, a se referi la ceva ce poate servi cuiva ca argument în susținerea unei afirmații.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online