joncțiune
română
Etimologie
Din franceză jonction.
Pronunție
- AFI: /ʒonk.ʦi'u.ne/
Substantiv
| Declinarea substantivului joncțiune | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | joncțiune | joncțiuni |
| Articulat | joncțiunea | joncțiunile |
| Genitiv-Dativ | joncțiunii | joncțiunilor |
| Vocativ | joncțiune | joncțiunilor |
- legătură, unire; (concr.) locul unde se realizează legătura, unirea unor părți, unor elemente etc.
- (electron.) zonă de contact între două regiuni cu mecanisme diferite de conducție ale unui semiconductor, între doi semiconductori sau între un metal și un semiconductor.
- (lingv.) mijloc de exprimare a raporturilor sintactice de coordonare sau de subordonare dintre elementele unei propoziții sau fraze, care constă în legarea lor prin cuvinte ajutătoare.
- (mil.) loc unde se realizează legătura dintre flancurile dispozitivelor de luptă a două unități militare.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online