română

Etimologie

Din franceză privilège < latină privilegium.

Pronunție

  • AFI: /pri.vi'le.ʤju/


Substantiv


Declinarea substantivului
privilegiu
n. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ privilegiu privilegii
Articulat privilegiul privilegiile
Genitiv-Dativ privilegiului privilegiilor
Vocativ ' '
  1. avantaj, scutire de obligații (către stat), drept sau distincție socială care se acordă, în situații speciale, unei persoane, unui grup sau unei clase sociale ori, în feudalism, orașelor și mănăstirilor.
  2. (concr.) act prin care se acordă un avantaj, un drept, o distincție etc.
  3. (spec.) (jur.) drept conferit de lege unui creditor de a fi preferat celorlalți creditori, în virtutea creanței sale.
    S-a folosit de privilegiul pe care îl are.
  4. (p. gener.) drept, avantaj, favoare; împrejurare favorabilă pentru cineva.
    Mă bucur de privilegiul de a-l cunoaște.
    Privilegiile tehnicii moderne.

Sinonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe