procurator
română
Etimologie
Din franceză procurateur < latină procurator, procuratoris.
Pronunție
- AFI: /pro.ku.ra'tor/
Substantiv
| Declinarea substantivului procurator | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | procurator | procuratori |
| Articulat | procuratorul | procuratorii |
| Genitiv-Dativ | procuratorului | procuratorilor |
| Vocativ | procuratorule | procuratorilor |
- magistrat roman, ales de obicei dintre liberți, însărcinat cu strângerea dărilor și cu conducerea provinciilor imperiale.
- înalt demnitar în republicile Veneției și Genovei, în evul mediu.
- persoană care acționează în numele cuiva, pe baza unei procuri; mandatar.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online