reformă
 Vezi și : reforma, reformá, réforma, reformà
|
română
Etimologie
Din franceză réforme, germană Reform.
Pronunție
- AFI: /reˈfor.mə/
Substantiv
| Declinarea substantivului reformă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | reformă | reforme |
| Articulat | reforma | reformele |
| Genitiv-Dativ | reformei | reformelor |
| Vocativ | reformă | reformelor |
- transformare politică, economică, socială, culturală, cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri, pentru a obține o ameliorare sau un progres; schimbare în sânul unei societăți (care nu modifică structura generală a acelei societăți).
- (art.) mișcare social-politică și religioasă cu caracter anticatolic și antifeudal, apărută în Europa apuseană în sec. xV-XVI, care a susținut principiul mântuirii prin credință, secularizarea averilor clerului, simplificarea ierarhiei și cultului catolic și introducerea limbilor naționale în serviciile de cult; reformare.
- scoaterea din uz a unui material, a unei unelte etc. în urma degradării lor; (concr.), Totalitatea materialelor, uneltelor, efectelor, armelor etc., socotite la un moment dat ca inutilizabile (prin degradare); (p.ext.) depozit în care se păstrează un asemenea material.
- scoaterea din cadrele armatei a unui militar (pentru motive de incapacitate fizică).
Cuvinte compuse
Traduceri
Traduceri
Etimologie
Din reforma.
Pronunție
- AFI: /re.forˈmə/
Verb
- forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru reforma.
Referințe
- DEX '98 via DEX online