Variante de scriere Vezi și : scuipă

română

Etimologie

Din latină *scupire.

Pronunție

  • AFI: /skujˈpa/


Verb


Conjugarea verbului
scuipa
Infinitiv a scuipa
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
scuip
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să scuipe
Participiu scuipat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) a elimina din gură salivă, flegmă etc. cu o mișcare specifică a buzelor și a limbii.
  2. (v.tranz.) a arunca scuipat asupra (sau în urma) cuiva sau a ceva (sau a face numai gestul respectiv), în semn de batjocorire, de înjosire, de dispreț; (fig.) a-și manifesta disprețul față de cineva (prin cuvinte, atitudini etc.).
  3. (v.tranz.) a da, a azvârli ceva afară din gură, (p.ext.) din gâtlej sau din plămâni; a expectora.
  4. (v.tranz.) a elimina (ajutat de salivă) un corp străin aflat sau introdus în gură.
  5. (v.intranz. și tranz.) (fig.) a arunca ceva cu forță.

Cuvinte derivate

Expresii

  • (fam.) A-și scuipa plămânii = a) se spune despre bolnavii de tuberculoză care tușesc și expectorează des; b) se spune pentru a arăta că cineva depune eforturi deosebite pentru ceva (fără rezultatele scontate)
  • A scuipa sânge = a avea o hemoptizie


Traduceri

Etimologie

Din scuipa.

Verb

  1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru scuipa.

Anagrame

Referințe