subordonare
română
Etimologie
Din a subordona.
Pronunție
- AFI: /sub.or.do'na.re/
Substantiv
| Declinarea substantivului subordonare | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | subordonare | subordonări |
| Articulat | subordonarea | subordonările |
| Genitiv-Dativ | subordonării | subordonărilor |
| Vocativ | subordonare | subordonărilor |
- acțiunea de a subordona și rezultatul ei; dependență.
- (log.) raport de concordanță între două noțiuni, de la noțiunea subordonată speciei la noțiunea gen.
- raport sintactic între două elemente lingvistice (cuvinte, construcții, propoziții), dintre care unul depinde din punct de vedere gramatical de celălalt.
- raport de ierarhie între organele puterii de stat sau între cele ale administrației de stat, ori între acestea și organele puterii care le-au ales, în temeiul căruia organul superior îndrumează și controlează activitatea organului inferior.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online