urla
română
Etimologie
Din latină ululare.
Pronunție
- AFI: /ur'la/
Verb
| Conjugarea verbului urla | |
| Infinitiv | a urla |
| Indicativ prezent pers. 1 sg. |
urlu |
| Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să urle |
| Participiu | urlat |
| Conjugare | I |
- (v.intranz.) (despre oameni și animale) a scoate urlete specifice.
- (v.intranz. și tranz.) (p.anal.) (despre oameni) a vorbi cu tonul foarte ridicat; a striga, a țipa; a plânge cu hohote; a cânta foarte tare (și neplăcut pentru auz).
- (v.intranz.) (fig.) (despre o colectivitate umană) a clocoti, a fremăta, a se agita.
- (v.intranz.) (despre vânt, viscol, ape etc.: la pers. 3) a produce zgomote specifice, puternice; a vâjâi, a vui.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online