vorbire

română

Etimologie

Din a vorbi.

Pronunție

• AFI: /vor'bi.re/

Substantiv

Declinarea substantivului vorbire
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	vorbire	vorbiri
Articulat	vorbirea	vorbirile
Genitiv-Dativ	vorbirii	vorbirilor
Vocativ	'	'

1. acțiunea de a vorbi și rezultatul ei; folosire a limbii în procesul de comunicare între membrii unei anumite colectivități; vorbit.
2. limbaj.
3. fel de a vorbi, mod de a se exprima.
4. limbă, grai.
5. (înv.) cuvânt; mențiune.

Cuvinte derivate

• întrevorbire

Cuvinte compuse

• vorbire sintetică

Traduceri

Traduceri

Anagrame

• erbivor

Referințe

• DEX '98 via DEX online