Etimologie

Din latină * implenire (< plenus) sau în + plini (învechit „împlini” < plin).

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pli'ni/


Verb


Conjugarea verbului
împlini
Infinitiv a împlini
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
împlinesc
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să împlinească
Participiu împlinit
Conjugare IV
  1. (v.tranz.) a atinge vârsta de...
  2. (v.refl.) (despre timp sau măsuri de timp) a ajunge la soroc, a se scurge, a trece în întregime, a expira.
  3. (v.refl.) (rar; despre noțiuni de cantitate) a ajunge la numărul, la suma dorită, indicată, necesară.
  4. (v.tranz.) a facefie plin sau întreg; a întregi, a completa.
  5. (v.refl.) (despre ființe) a se dezvolta; a se îngrășa.
  6. (v.refl.) (fig.) a se desăvârși.
  7. (v.tranz. și refl.) a aduce sau a ajunge la îndeplinire, a (se) realiza, a (se) îndeplini.
  8. (v.tranz.) a achita, a plăti.
  9. (v.tranz.) (înv. și reg.) a obliga pe un datornicplătească banii datorați.

Cuvinte derivate

Expresii

  • A-și împlini somnul = a dormi suficient
  • (reg.) A o împlini (cu cineva) = a o păți (cu cineva), v. păți
  • (refl.) I s-a împlinit = i s-a înfundat


Traduceri

Referințe