Etimologie

Din franceză incliner < latină inclinare.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.kli'na/


Verb


Conjugarea verbului
(se) înclina
Infinitiv a (se) înclina
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) înclin
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) încline
Participiu înclinat
Conjugare I
  1. (v.refl. și tranz.) a (se) apleca în jos sau într-o parte; a (se) pleca.
  2. (v.refl.) a face o plecăciune; a saluta; a (se) pleca, a (se) închina.
  3. (v.refl. fig.) (despre soare) a coborî către asfințit, a apune; (despre zi) a se apropia de sfârșit.
    Soarele înclină spre asfințit.
  4. (v.refl. fig.) a se declara convins; a admite, a accepta.
  5. (v.intranz.) (fig.) a fi dispus să...
  6. a se simți atras de ceva, a simți vocație, atracție pentru ceva; a se apleca.
    înclin spre muzică.
  7. (v.refl. recipr.) (fig.) (înv.) a avea legături de dragoste cu cineva.

Sinonime

Antonime

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe