încolăcitură

română

Etimologie

Din a (se) încolăci + sufixul -tură.

Pronunție

• AFI: /ɨn.ko.lə.ʧi'tu.rə/

Substantiv

Declinarea substantivului încolăcitură
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	încolăcitură	încolăcituri
Articulat	încolăcitura	încolăciturile
Genitiv-Dativ	încolăciturii	încolăciturilor
Vocativ	încolăcitură	încolăciturilor

1. încolăcire.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online