biniș
Variante
Etimologie
Din turcă biniş („cavalcadă”) (Șeineanu, II, 52; Lokotsch 308); confer bulgară binišŭ. Cuvânt importat în secolul XVIII, azi învechit.
Pronunție
- AFI: /biˈniʃ/
Substantiv
Declinarea substantivului biniș | ||
n. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | biniș | binișuri |
Articulat | binișul | binișurile |
Genitiv-Dativ | binișului | binișurilor |
Vocativ | binișule | binișurilor |
- haină boierească lungă de ceremonie, cu mânecile largi și despicate, strânsă pe bust și largă în poale, căptușită cu blană și devenită cu timpul îmbrăcăminte a vechilor lăutari.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online