bunceag

română

Etimologie

Din maghiară boncs („pachet”), boncsok („licopodiu”) (Cihac, II, 486), etimon pe care DAR îl dă drept incert; confer rusă, ruteană bunčuk („plantă ecvisetacee”), poloneză bunczuk („plantă ecvisetacee”) și sârbocroată bučak.

Pronunție

• AFI: /bunˈʧe̯ag/

Substantiv

Declinarea substantivului bunceag
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	bunceag	bunceaguri
Articulat	bunceagul	bunceagurile
Genitiv-Dativ	bunceagului	bunceagurilor
Vocativ	bunceagule	bunceagurilor

1. (reg.) îngrămădire de trunchiuri căzute, crengi uscate și ierbărie.
2. covor de mușchi.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online