română

Etimologie

Din franceză client < latină cliens, clientis.

Pronunție


Substantiv


Declinarea substantivului
client
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ client clienți
Articulat clientul clienții
Genitiv-Dativ clientului clienților
Vocativ clientule clienților
  1. persoană care cumpără (regulat) de la un magazin, consumă ceva într-un local public etc., considerată în raport cu persoana sau întreprinderea de la care cumpără, consumă etc.; mușteriu.
  2. persoană care se adresează unui avocat pentru a-și apăra interesele, unui medic pentru a-și îngrijii sănătatea etc., considerată în raport cu aceștia.
  3. (în antichitatea romană) plebeu fără drepturi depline, dependent de un patrician și protejat de acesta.

Cuvinte derivate


Traduceri

Anagrame

Referințe