Etimologie

Din latină *dĭscantāre.

Pronunție

  • AFI: /des.kɨnˈta/


Verb


Conjugarea verbului
descânta
Infinitiv a descânta
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
descânt
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să descânte
Participiu descântat
Conjugare I
  1. (v.intranz.) a rosti descântece însoțite de anumite gesturi magice pentru a obține îndepărtarea unui farmec, vindecarea de o boală.
  2. (v.tranz.) a fermeca, a vrăji (rostind descântece).
  3. (v.tranz.) a certa, a mustra, a bate la cap.
  4. (argou, er.) (despre bărbați) a avea contact sexual cu o femeie.

Sinonime

Cuvinte derivate

Cuvinte apropiate


Traduceri

Referințe