deuil
(français)
Etimologie
Din franceza veche duel < latină dolus.
Pronunție
- AFI: /dœj/
Substantiv
deuil m., deuils pl.
- pierdere grea
- (nenumărabil) doliu; durere, mâhnire
- Le jour où l'on apprit la mort de ce grand homme d'état fut un jour de deuil.
- (despre îmbrăcăminte) în doliu
- De naissance je porte un deuil — le deuil de ce monde. — (E. Cioran, La Crépescule des Pensées, 1940)
- procesiune funebră