discredit

Vezi și : discrédit‎

română

Etimologie

Din franceză discrédit. Confer italiană discredito.

Pronunție

• AFI: /dis'kre.dit/

Substantiv

Declinarea substantivului discredit
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	discredit	invariabil
Articulat	discreditul	invariabil
Genitiv-Dativ	discreditului	invariabil
Vocativ	'	'

1. (rar) pierdere sau micșorare a prestigiului, a considerației, a influenței, a încrederii de care se bucură cineva sau ceva.

Sinonime

• compromitere, discreditare

Cuvinte apropiate

• discredita
• discreditare
• discreditat

Traduceri

pierdere, micșorare a creditului de care se bucură cineva

engleză: discredit (English) franceză: discrédit (français) m.

italiană: discredito (italiano) m.

Referințe

• DEX online

---

engleză

(English)

Etimologie

Compus din prefixul dis- + credit.

Pronunție

• AFI: /dɪs'kredɪt/

Verb

Conjugarea verbului to discredit
Infinitiv	to discredit
Prezent simplu pers. 3 sg.	discredits
Trecut simplu	discredited
Participiu trecut	discredited
Participiu prezent	discrediting

1. a discredita

   The evidence would tend to discredit such a theory.

Sinonime

• demean, disgrace, dishonour, disprove, invalidate

Cuvinte derivate

• discreditor

Substantiv

discredit, pl. discredits

1. discreditare, neîncredere, discredit

Referințe

• Dictionary.com
• Wiktionary