discredit
 Vezi și : discrédit
|
română
Etimologie
Din franceză discrédit. Confer italiană discredito.
Pronunție
- AFI: /dis'kre.dit/
Substantiv
| Declinarea substantivului discredit | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | discredit | invariabil |
| Articulat | discreditul | invariabil |
| Genitiv-Dativ | discreditului | invariabil |
| Vocativ | ' | ' |
- (rar) pierdere sau micșorare a prestigiului, a considerației, a influenței, a încrederii de care se bucură cineva sau ceva.
Sinonime
Cuvinte apropiate
Traduceri
pierdere, micșorare a creditului de care se bucură cineva
Referințe
engleză
(English)
Etimologie
Compus din prefixul dis- + credit.
Pronunție
- AFI: /dɪs'kredɪt/
Verb
| Conjugarea verbului to discredit | |
| Infinitiv | to discredit |
| Prezent simplu pers. 3 sg. |
discredits |
| Trecut simplu | discredited |
| Participiu trecut | discredited |
| Participiu prezent | discrediting |
- a discredita
- The evidence would tend to discredit such a theory.
Sinonime
Cuvinte derivate
Substantiv
discredit, pl. discredits