disjunge

română

Etimologie

Din latină disjungere.

Pronunție

• AFI: /dis'ʒun.ʤe/

Verb

Conjugarea verbului disjunge
Infinitiv	a disjunge
Indicativ prezent pers. 1 sg.	disjung
Conjunctiv prezent pers. 3 sg.	să disjungă
Participiu	disjuns
Conjugare	III

1. (v.tranz.) (jur.) a despărți două litigii care fuseseră unite, spre a le cerceta și soluționa în mod separat.
2. (v.tranz.) (p.gener.) a separa o chestiune de alta (aparținând aceluiași ansamblu).

Cuvinte derivate

• disjungere

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online