falangă

română

Etimologie

Din franceză phalange.

Pronunție

• AFI: /faˈlan.gə/

Substantiv

Declinarea substantivului falangă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	falangă	falange
Articulat	falanga	falangele
Genitiv-Dativ	falangei	falangelor
Vocativ	falangă	falangelor

1. fiecare dintre oasele mici, alungite, care alcătuiesc scheletul degetelor.
2. (în Grecia antică) formație de infanteriști înarmați cu lănci, dispuși în rânduri compacte și având centrul și una dintre aripi mai întărite.
3. (fig.) grup compact și omogen de oameni care luptă împreună pentru același scop.
4. grupare politică paramilitară de tip fascist din Spania.
5. (în doctrina socială utopică a lui fourier) unitate social-economică de bază formată din 1500-2000 de oameni cu pregătiri diverse.

Traduceri

Traduceri

Etimologie

Din neogreacă φαλανγασ (fálangas).

Pronunție

• AFI: /faˈlan.gə/

Substantiv

Declinarea substantivului falangă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	falangă	falange
Articulat	falanga	falangele
Genitiv-Dativ	falangei	falangelor
Vocativ	falangă	falangelor

1. un fel de sul de lemn de care se legau, în regimul feudal, picioarele celor condamnați să fie bătuți la tălpi; (p.ext.) bătaie la tălpi aplicată acestor condamnați.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online