fruntar
Etimologie
Din latină frontale sau frunte + sufixul -ar.
Pronunție
- AFI: /frun'tar/
Substantiv
| Declinarea substantivului fruntar | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | fruntar | fruntare |
| Articulat | fruntarul | fruntarele |
| Genitiv-Dativ | fruntarului | fruntarelor |
| Vocativ | fruntarule | fruntarelor |
- grindă principală care mărginește prispa în partea de sus și pe care se sprijină grinzile secundare ale casei.
- curea care leagă cele două părți laterale ale căpețelei și care trece peste fruntea calului.
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online