jurământ

română

Etimologie

Din latină juramentum.

Pronunție

• AFI: /ʒu.rə'mɨnt/

Substantiv

Declinarea substantivului jurământ
n.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	jurământ	jurăminte
Articulat	jurământul	jurămintele
Genitiv-Dativ	jurământului	jurămintelor
Vocativ	'	'

1. promisiune solemnă făcută de cineva, de regulă în public, printr-o formulă fixă (cu invocarea divinității sau a unei valori morale recunoscute).
2. angajament solemn față de stat sau de popor, pronunțat de o persoană în public, într-o formulă fixă.
3. promisiune fermă.

Traduceri

Traduceri