Variante de scriere Vezi și : marula
Marulă

română

Etimologie

Din turcă marul, parțial prin mijlocirea neogreacă μαρούλιον (maroúlion), μαρούλι (maroúli) (Șeineanu, II, 250; Meyer 260; Meyer, Neugr. St., III, 42; Berneker, II, 21; Lokotsch 1430; Ronzevalle 156).

Se consideră că-i vorba de un cuvânt de origine greacă άμαρούλιον (ámaroúlion); dar există și în cumană marul („lăptucă”) (Kuun 126), astfel că ar trebui să fie cuvânt turcic.

Pronunție

  • AFI: /ma'ru.lə/


Substantiv


Declinarea substantivului
marulă
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ marulă marule
Articulat marula marulele
Genitiv-Dativ marulei marulelor
Vocativ marulă marulelor
  1. (bot.; reg.) lăptucă.

Sinonime

Vezi și


Traduceri

Anagrame

Referințe