română

Etimologie

Din meșter + sufixul -iță.

Pronunție

  • AFI: /meʃ.te'ri.ʦə/


Substantiv


Declinarea substantivului
meșteriță
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ meșteriță meșterițe
Articulat meșterița meșterițele
Genitiv-Dativ meșteriței meșterițelor
Vocativ meșteriță meșterițelor
  1. (pop.) femeie sau, (p.gener.), ființă talentată, pricepută, îndemânatică.
  2. (pop.; adesea adjectival) femeie care știedescânte, să facă farmece, vrăji.
  3. (rar) femeie care practică o meserie.
  4. soția unui meșter.


Traduceri

Referințe