oblige
 Vezi și : obligé
|
Etimologie
Din obliga.
Pronunție
- AFI: /oˈbli.ʤe/
Verb
- forma de persoana a III-a singular la conjunctiv prezent pentru obliga.
- forma de persoana a III-a plural la conjunctiv prezent pentru obliga.
(English)
Etimologie
Din franceză obliger, care provine din latină obligare.
Pronunție
- AFI: /əˈblaɪʤ/
Verb
| Conjugarea verbului to oblige | |
| Infinitiv | to oblige |
| Prezent simplu pers. 3 sg. |
obliges |
| Trecut simplu | obliged |
| Participiu trecut | obliged |
| Participiu prezent | obliging |
- a obliga
(français)
Etimologie
Din obliger.
Pronunție
- AFI: /ɔ.bliʒ/
Verb
- forma de persoana a I-a singular la prezent indicativ pentru obliger.
- forma de persoana a III-a singular la prezent indicativ pentru obliger.
- forma de persoana a I-a singular la subjonctiv prezent pentru obliger.
- forma de persoana a III-a singular la subjonctiv prezent pentru obliger.
- forma de persoana a II-a singular la imperativ prezent pentru obliger.