subînțelege

română

Etimologie

Din sub- + a înțelege (după franceză sous-entendre).

Pronunție

  • AFI: /sub.ɨn.ʦe'le.ʤe/


Verb


Conjugarea verbului
(se) subînțelege
Infinitiv a (se) subînțelege
Indicativ prezent
pers. 1 sg.
(mă) subînțeleg
Conjunctiv prezent
pers. 3 sg.
să (se) subînțeleagă
Participiu subînțeles
Conjugare III
  1. (v.refl. tranz.) a (se) înțelege (dintr-un context, dintr-o convorbire, dintr-o aluzie) ceva ce nu este exprimat direct.
  2. (v.refl.) a fi de la sine înțeles, a rezulta, a reieși.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe