tabiet
română
Etimologie
Din turcă tabīat.
Pronunție
- AFI: /ta.bi'et/
Substantiv
| Declinarea substantivului tabiet | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | tabiet | tabieturi |
| Articulat | tabietul | tabieturile |
| Genitiv-Dativ | tabietului | tabieturilor |
| Vocativ | tabietule | tabieturilor |
- deprindere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; (p.ext.) manie.
- viață confortabilă, comoditate.
Locuțiuni
- (loc.adj.) Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe.
- (loc.adv.) Cu tabiet = comod, confortabil.
Expresii
- A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic
- A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta
Traduceri
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online