triumfa
Etimologie
Din latină triumphare, franceză triompher.
Pronunție
- AFI: /tri.um'fa/
Verb
Conjugarea verbului triumfa | |
Infinitiv | a triumfa |
Indicativ prezent pers. 1 sg. |
triumfez |
Conjunctiv prezent pers. 3 sg. |
să triumfeze |
Participiu | triumfat |
Conjugare | I |
- (v.intranz.) a repurta o victorie strălucită, a birui în luptă.
- (v.intranz.) (fig.) a reuși, a avea un mare succes; a se impune.
- (v.intranz.) a se mândri, a jubila în urma unei victorii, a unui succes.
Cuvinte derivate
Traduceri
Traduceri
Referințe
- DEX '98 via DEX online