ultraj
română
Etimologie
Din franceză outrage.
Pronunție
- AFI: /ulˈtraʒ/
Substantiv
| Declinarea substantivului ultraj | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ultraj | ultraje |
| Articulat | ultrajul | ultrajele |
| Genitiv-Dativ | ultrajului | ultrajelor |
| Vocativ | ' | ' |
- ofensă adusă unei persoane oficiale (aflate în exercițiul funcțiunii) constând din vorbe, gesturi sau amenințări.
- jignire gravă.
Traduceri
Traduceri