vârtute
română
Etimologie
Din latină virtus ~utis.
Pronunție
- AFI: /vɨr'tu.te/
Substantiv
| Declinarea substantivului vârtute | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | vârtute | vârtuți |
| Articulat | vârtutea | vârtuțile |
| Genitiv-Dativ | vârtuții | vârtuților |
| Vocativ | ' | ' |
- forță fizică a unei ființe cu o sănătate perfectă și în plină dezvoltare; putere de viață; vitalitate; vigoare.
Traduceri
Traduceri