venor

latină

(Latina)

Etimologie

Din proto-indo-europeană *wen- ("a tinde (să)").

Pronunție

• AFI: /ˈweː.nor/

Verb

vēnor (infinitivul prezent vēnārī, perfectul activ vēnātus sum)

1. a vâna, a hăitui

Cuvinte derivate

• vēnātor
• vēnātus