Etimologie

Din a împuternici.

Pronunție

  • AFI: /ɨm.pu.ter.ni'ʧit/


Substantiv


Declinarea substantivului
împuternicit
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ împuternicit împuterniciți
Articulat împuternicitul împuterniciții
Genitiv-Dativ împuternicitului împuterniciților
Vocativ împuternicitule împuterniciților
  1. persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe