împuternicit

română

Etimologie

Din a împuternici.

Pronunție

• AFI: /ɨm.pu.ter.niˈʧit/

Substantiv

Declinarea substantivului împuternicit
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	împuternicit	împuterniciți
Articulat	împuternicitul	împuterniciții
Genitiv-Dativ	împuternicitului	împuterniciților
Vocativ	împuternicitule	împuterniciților

1. persoană autorizată a săvârși ceva în numele altcuiva; mandatar.

Cuvinte derivate

• împuternicită

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online