îndreptățire

română

Etimologie

Din a îndreptăți.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.drep.tə'ʦi.re/


Substantiv


Declinarea substantivului
îndreptățire
f. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ îndreptățire îndreptățiri
Articulat îndreptățirea îndreptățirile
Genitiv-Dativ îndreptățirii îndreptățirilor
Vocativ îndreptățire îndreptățirilor
  1. acțiunea de a îndreptăți; justificare.


Traduceri

Referințe