înfăptuitoare

română

Etimologie

Din înfăptuitor.

Pronunție

• AFI: /ɨn.fəp.tu.i'to̯a.re/

Substantiv

Declinarea substantivului înfăptuitoare
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înfăptuitoare	înfăptuitoare
Articulat	înfăptuitoarea	înfăptuitoarele
Genitiv-Dativ	înfăptuitoarei	înfăptuitoarelor
Vocativ	înfăptuitoareo	înfăptuitoarelor

1. (rar) persoană care înfăptuiește ceva; realizatoare.

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online