înfăptuitor

română

Etimologie

Din a înfăptui + sufixul -tor.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.fəp.tu.i'tor/


Substantiv


Declinarea substantivului
înfăptuitor
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ înfăptuitor înfăptuitori
Articulat înfăptuitorul înfăptuitorii
Genitiv-Dativ înfăptuitorului înfăptuitorilor
Vocativ înfăptuitorule înfăptuitorilor
  1. (rar) persoană care înfăptuiește ceva; realizator.

Cuvinte derivate


Traduceri

Referințe