înfăptuitor

română

Etimologie

Din a înfăptui + sufixul -tor.

Pronunție

• AFI: /ɨn.fəp.tu.i'tor/

Substantiv

Declinarea substantivului înfăptuitor
m.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	înfăptuitor	înfăptuitori
Articulat	înfăptuitorul	înfăptuitorii
Genitiv-Dativ	înfăptuitorului	înfăptuitorilor
Vocativ	înfăptuitorule	înfăptuitorilor

1. (rar) persoană care înfăptuiește ceva; realizator.

Cuvinte derivate

• înfăptuitoare

Traduceri

Traduceri

Referințe

• DEX '98 via DEX online