învățăcel

română

Etimologie

Din învățat + sufixul -el.

Pronunție

  • AFI: /ɨn.və.ʦə'ʧel/


Substantiv


Declinarea substantivului
învățăcel
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ învățăcel învățăcei
Articulat învățăcelul învățăceii
Genitiv-Dativ învățăcelului învățăceilor
Vocativ învățăcelule învățăceilor
  1. (fam.) școlar, elev, discipol; ucenic.


Traduceri

Referințe