discipol
Etimologie
Din latină discipulus. Confer franceză disciple.
Pronunție
- AFI: /dis'ʧi.pol/
Substantiv
Declinarea substantivului discipol | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | discipol | discipoli |
Articulat | discipolul | discipolii |
Genitiv-Dativ | discipolului | discipolilor |
Vocativ | discipolule | discipolilor |
- persoană care trăiește în preajma unui maestru, primind învățăturile lui și adesea continuându-le și dezvoltându-le.
- Discipol al unui maestru.
- persoană care adoptă, urmează și continuă doctrina, învățătura, principiile cuiva.
- Are mulți discipoli.
Sinonime
Cuvinte apropiate
Traduceri
elev