română

Etimologie

Din țintă + sufixul -aș.

Pronunție

  • AFI: /ʦin'taʃ/


Substantiv


Declinarea substantivului
țintaș
m. Singular Plural
Nominativ-Acuzativ țintaș țintași
Articulat țintașul țintașii
Genitiv-Dativ țintașului țintașilor
Vocativ țintașule țintașilor
  1. persoană care țintește și trage (bine) cu arcul sau cu pușca; ochitor, trăgător, trăgaci.


Traduceri

Referințe