baligă
română
Variante
Etimologie
Origine necunoscută.
Coincide cu albaneză baigë, bag(ël)jë (care după Barič, AAS, II, 80, provine dintr-un baljëgë, identic cu cuvântul român), sârbocroată, confer baloga, balega; astfel încât este considerat uneori drept cuvânt care aparține fondului primitiv balcanic. Explicațiile date până în prezent nu sunt suficiente. Miklosich, Slaw. Elem., 14 (urmat de Cihac) consideră că provine din sârbocroată; dar același autor, Fremdw., 76, afirmă că sârbocroată depinde de română, ca și derivările săi balegara („băligar”) și balegati („a se băliga”), și ruteană bal'oh, bal'yga (confer Candrea, Elemente, 407 și Berneker 41).
Nici explicația prin intermediul albanez nu poate satisface (confer Capidan, Raporturile, 518; REW 873; Rosetti, II, 109), atât timp cât nu se cunoaște istoria cuvântului albanez. Lambrior 370 propunea o derivație puțin probabilă de la bale („salivă), cu sufixul -că. Hasdeu 2384 (confer Șeineanu, I, 268 și DAR) semnalează tătară balgaš, balgas, cu același sens, dar al cărui fonetism prezintă dificultăți. Crețu 307 sugerează un *caballica, având o afereză puțin explicabilă (confer Scriban, care crede numai că recunoaște în terminație sufixul -icus).
În sfârșit, G. Meyer, IE, VI, 116 (urmat de DAR și Pascu, I, 223) se referă la italiană bagola (”boabă, bacă„) din latină baca, și care a trecut probabil în Peninsula Balcanică în timpul Evului Mediu, explicație care prezintă mari dificultăți din punct de vedere istoric și semantic (confer Treimer, ZRPh., XXXVIII, 285) și care în nici un caz nu se potrivește pentru română, unde excrementele animale care ar putea sugera o comparație cu ideea de ”boabă, bacă„ au tocmai alt nume, confer căcărează.
Pronunție
- AFI: /'ba.li.gə/
Substantiv
| Declinarea substantivului baligă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | baligă | baligi |
| Articulat | baliga | baligile |
| Genitiv-Dativ | baligii | baligilor |
| Vocativ | baligă | baligilor |
Cuvinte derivate
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online